Feedback


EKG (test) de efort


Proba de efort sau testul EKG de efort este o investigatie neinvaziva care presupune inregistrarea electrocardiogramei si masurarea tensiunii in timp ce pacientul face un efort fizic dozat, cuantificat in Mets. Astfel, testul EKG de efort  poate preciza daca durerea pe care pacientul o resimte in piept, in mana stanga sau in spate are drept cauza afectarea vaselor ce iriga muschiul inimii (arterele coronare).

Prin intermediul unor electrozi montati pe toracele pacientului (similar electrocardiogramei de repaus) se inregistreaza electrocardiograma in timp ce pacientul se deplaseaza pe o banda (covor) rulanta a carei viteza si inclinare (panta) sunt crescute la intervale regulate de timp, conform unui protocol prestabilit (Bruce, Bruce modificat, etc) ales in functie de conditia fizica a pacientului  si de bolile acestuia. In acest fel creste intensitatea efortului si implicit consumul de oxigen al inimii, testul de efort ajutand astfel la diagnosticul unor leziuni coronariene care nu produc modificari pe electrocardiograma de repaus.

Pe tot parcursul probei sunt monitorizate tensiunea arteriala si electrocardiograma pacientului.

Indicatiile probei de efort

Testul este recomandat in primul rand pentru diagnosticul si stratificarea riscului la pacientii cu cardiopatie ischemica.

De asemenea, testul de efort este recomandat si pentru stabilirea severitatii bolii atunci cand diagnosticul este clar.

In functie de pragul de efort pe care il poate atinge pacientul si la care apare durerea in piept sau la nivelul ariei de proiectie a inimii sau modificari pe electrocardiograma se poate stabili atitudinea terapeutica: controlul factorilor de risc si limitarea la tratament medicamentos sau trecerea la investigatii mai complexe care permit vizualizarea arterelor care hranesc inima  - arterele coronare (coronarografie).

Testul de efort este util si in urmarirea pacientilor care au beneficiat de diverse metode de tratament: medicamentos, angioplastie transluminala percutana (dilatare) cu sau fara montare de stent, bypass aortocoronarian. Astfel, dupa angioplastia transluminala percutana cu sau fara montare de stent si  dupa bypassul aortocoronarian proba de efort este indicata la 1 luna, la 3 luni, la 6 luni si la 1 an postprocedural si apoi anual sau din sase in sase luni in functie de severitatea leziunilor coronariene sau de reaparitia simptomatologiei anginoase.

Testul EKG de efort are insa si contraindicatii, care pot fi relative sau absolute. De aceea aceasta procedura se efectueaza doar la recomandarea unui medic, nu la solicitarea pacientului. Inainte de efectuarea procedurii, pacientul va fi evaluat obligatoriu de medicul cardiolog prin consult, electrocardiograma si ecocardiografie.

Contraindicatiile probei de efort

Testul de efort nu este indicat in afectiuni severe cardiace sau ale altor organe: angina instabila, infarct miocardic acut, stenoza aortica stran, hipertensiune arteriala severa necontrolata terapeutic, anemie, infectii acute, arteriopatie periferica, artroza etc.

In ce consta investigatia?

Pe toracele pacientului sunt montati electrozi (similar electrocardiogramei de repaus) prin intermediul carora se inregistreaza electrocardiograma in timp ce pacientul se deplaseaza  pe o banda (covor) rulanta a carei viteza si inclinare (panta) sunt crescute la intervale regulate de timp, conform unui protocol prestabilit (Bruce, Bruce modificat, etc) ales in functie de conditia fizica a pacientului  si de bolile asociate.

Pregatirea pacientului

Testul de efort se poate efectua in orice moment al zilei, fara sa fie necesara o pregatire prealabila.

Se recomanda pacientilor sa fie imbracati lejer si sa poarte o incaltaminte comoda care sa le permita sa mearga in pas alert sau sa alerge pe banda. Banda de alergat este similara celor din salile de fitness, fiind cuplata la un monitor care afiseaza permanent electrocardiograma si fiind controlata de un program care stabileste gradul de inclinare a acesteia sau viteza de deplasare.

Tratamentul medicamentos pentru hipertensiunea arteriala sau pentru angina pectorala se va administra in mod obisnuit (nu se va intrerupe inainte de proba).

La recomandarea medicului, atunci cand situatia pacientului o permite, se va intrerupe tratamentul betablocant (metoprolol  - Betaloc Zok, Bloxan, Egilok, betaxolol – Lokren, bisoprolol – Concor, carvedilol – Dilatrend, Coryol, nebivolol – Nebilet, sotalol – Sotalex, Darob, Sotagamma, etc), blocant de calciu (diltiazem, verapamil – Isoptin) in dimineata probei sau tratamentul digitalic (Digoxin) cu 5 zile inainte de proba.

 







Reparatii telefoane mobile in Calarasi
E-cumparaturi
Chestionare auto drpciv
Ştiri Cool
Romania Events
Accede
Programare & responsive web design by eng. Constantin Iancu
Certificare ISO clinica medicala ploiesti Elit Medical